Scurt ghid de personal branding pentru introvertiți: 10 tactici ca să te faci remarcat profesional chiar dacă ești mai tăcut
Unul dintre cele mai comune mituri despre cei care sunt introvertiți este că sunt timizi. Introversiunea este o trăsătură de personalitate. Timiditatea, pe de altă parte, reprezintă frica de a interacționa; jena de a fi în preajma oamenilor; teama de a fi judecat; și lipsa de încredere în sine. Așa se face că timiditatea, ca trăsătură pregnantă de personalitate, nu poate să-ți asigure succesul profesional.
Asta se datorează faptului că astăzi, o mare parte din succesul profesional implică abilități de comunicare interpersonală, comunicare publică, networking și cooperare cu alți membri ai echipei tale sau părți terțe ale acesteia. Cu alte cuvinte, s-ar putea să-ți fi dat seama deja că în momentul de față, succesul profesional depinde de gradul tău de expunere, de abilitățile tale de comunicare și de interacțiunea continuă cu alte persoane.
Pentru persoanele mai retrase, tăcute sau introvertite, aceste activități, în număr mare, pot fi copleșitoare. Dacă ești o astfel de persoană căreia îi este ușor să se identifice ca fiind mai retrasă, tăcută sau introvertită, poți să fii sigură că ai nevoie de un brand personal bine conturat dacă vrei să avansezi în cariera sau afacerea ta.
Ai nevoie de un brand personal indiferent dacă ți-e la îndemână să recunoști asta sau nu.
„Brandul personal este ceea ce zic alții despre tine atunci când nu te afli în încăpere.” – Jeff Bezos
Drept urmare, ți-am pregătit o listă cu 10 tactici de personal branding care să te ajute să te faci remarcat profesional chiar dacă ești mai retras, tăcut sau introvertit.
1. Cei introvertiți trebuie să înțeleagă bine ce este introversiunea
Există multe mituri și concepții greșite despre introversiune. Majoritatea dintre ele îi fac pe introvertiți să se simtă ca și cum ar avea un defect sau, mai degrabă, ca și cum ar fi ei înșiși defecți.
A fi introvertit nu este un defect, cum nici a fi extrovertit nu e o calitate. E un alt mod de a procesa și a reacționa la informațiile din jur.
Așa că, înainte să te simți descurajat, asigură-te că înțelegi exact ce sunt introversiunea și extraversiunea; identifică unde te afli pe spectrul introversiune-extraversiune. Ca să-ți fie mai ușor să faci asta, ți-am pregătit câteva materiale care să te ghideze în identificarea stilului tău de personalitate pregnant:
- Ce înseamnă să fii introvertit? Scurt ghid spre introversiune.
- Cum se diferențiază un introvertit de un extrovertit și ce este un ambivert.
- Poate un introvertit să aibă succes profesional la un loc de muncă optimizat pentru extravertiți? Descoperă aici.
2. Ca introvertit, e important să-ți pui în lumină calitățile
Sau, în alte cuvinte, joacă-ți bine cărțile. Ca introvertit, cunoașterea și înțelegerea propriilor puncte forte este de o importanță deosebită. Într-o lume în care extrovertirea este adesea promovată și apreciată, introspecția și rezervarea introvertiților pot fi adesea trecute cu vederea sau subevaluate. Cu toate acestea, înțelegerea și valorizarea propriilor puncte forte pot avea un impact profund asupra dezvoltării personale și profesionale a unei persoane introvertite.
Printre calitățile pe care le are un introvertit se numără:
- O putere mai mare de concentrare pe o perioadă mai lungă de timp.
- Abilități remarcabile de comunicare.
- O capacitate creativă de rezolvare a problemelor.
- O capacitate remarcabilă de control asupra impulsurilor.
- Abilități distinctive de lider.
Fiind conștient care-ți sunt punctele forte, poți să-ți folosești resursele interne pentru a-ți atinge obiectivele și să a-ți construi încrederea în sine, fără de care îți va fi imposibil să faci progrese profesionale în direcția pe care ți-o dorești.
3. E important pentru introvertiți să rămână autentici și fideli propriilor valori
Chiar dacă profesional ești zi de zi printre extrovertiți, nu încerca să fii altcineva decât cine ești tu cu adevărat și nu încerca să copiezi extravertiții. Făcând altfel riști ca pe termen lung să te epuizezi și să te apropii de o criză identitară.
Autenticitatea îți permite să-ți exprimi nevoile și dorințele într-un mod sincer. Fiind introvertit, ai nevoie de timp și spațiu personal pentru a te încărca, pentru a reflecta și pentru a te conecta cu propriile tale gânduri și sentimente.
Dacă încerci să te supui presiunii de a te conforma normelor sociale extravertite, riști să ignori aceste nevoi esențiale. Rămânând autentic, poți comunica cu cei din jurul tău despre limitele și nevoile tale, iar acest lucru te ajută să construiești relații autentice și să fii înțeles în mod real.
Recunoaște-ți atuurile. Construiește pe baza lor. Fii tu în continuare.
4. Și cei introvertiți au nevoie de relații, nu doar de contacte
Ca introvertit, probabil preferi să ai un grup oarecum restrâns de oameni cu care interacționezi mai des. Totuși, pentru a promova la job, a găsi clienți noi sau pentru avea succes profesional va trebui să-ți extinzi rețeaua și să cunoști oameni noi cu care să dezvolți relații. Și dacă te-ntrebi cum ai putea să faci asta…
- Caută conexiuni într-un mediu confortabil: Uneori, întâlnirile în grupuri mari sau evenimentele zgomotoase pot fi copleșitoare pentru un introvertit. Încearcă să cauți ocazii de a te conecta cu oameni în medii mai liniștite și mai intime. Poate fi o conversație unu-la-unu sau participarea la activități care îți plac, unde te simți în largul tău și poți fi mai deschis și comunicativ.
- Ascultă cu atenție: Unul dintre punctele tale forte ca introvertit este abilitatea de a asculta. Folosește această calitate în relații pentru a arăta interes și empatie față de cealaltă persoană. Ascultă cu atenție ceea ce îți spun și arată-le că îți pasă de ceea ce simt și gândesc. Aceasta va crea o bază solidă pentru o conexiune mai profundă.
- Acordă-ți timp de reflecție: După interacțiunile sociale, poate fi util să-ți acorzi timp pentru a reflecta asupra acestora. Introvertiții au tendința de a procesa informațiile mai profund și de a-și încărca energia prin timp petrecut singuri. Folosește aceste momente de reflecție pentru a înțelege mai bine relațiile tale și pentru a identifica cum poți întări și dezvolta aceste conexiuni.
Nu te concentra pe volum pentru că oricum nu îți este natural acest lucru, ci concentrează-te pe calitate. Lucrează la a-ți crea relații cu sens, persoană cu persoană.
5. Dezvoltă-ți abilitatea de a comunica eficient
Comunicarea profundă, pe subiecte cu însemnătate, poate fi superputerea ta.
Pentru a dezvolta relații interpersonale – indiferent dacă ele sunt de natură profesională sau personală –, e important să înveți să fii un comunicator eficient. În special 1 la 1, acolo unde cei introvertiți pot ușor să inițieze și să mențină conversații profunde.
- Gândește înainte de a vorbi: Ca introvertit, ai tendința de a reflecta profund înainte de a-ți exprima ideile sau opiniile. Acest lucru este benefic, deoarece te ajută să oferi răspunsuri bine gândite și informate. Utilizează această calitate pentru a te asigura că îți exprimi ideile într-un mod coerent și clar. Poți pregăti în avans punctele cheie ale discuției și argumentele tale pentru a te simți mai încrezător în timpul comunicării.
- Alege cuvintele potrivite: Un introvertit preferă deseori comunicarea scrisă și poate fi mai puțin confortabil în exprimarea verbală. Pentru a-ți spori eficiența comunicării, încearcă să alegi cuvintele potrivite atunci când vorbești sau scrii. Fii conștient de tonul vocii și modul în care te exprimi pentru a evita confuziile și a transmite mesajul dorit într-un mod clar și coerent.
- Folosește limbajul nonverbal: Comunicarea nu se limitează doar la cuvinte. Folosește-ți limbajul nonverbal pentru a sprijini și întări mesajele tale. Contactul vizual, gesturile mâinilor și expresiile faciale pot transmite multe informații și pot amplifica înțelegerea dintre tine și interlocutorul tău. Ajustează-ți expresiile nonverbale în funcție de context și de persoana cu care interacționezi pentru a crea o conexiune mai puternică și pentru a transmite încredere.
Aplică aceste recomandări nu doar în ceea ce ține de comunicarea ta online, ci și offline, iar în loc să pui preț pe volum, pune accent pe calitate.
6. Personal brandingul online, o soluție optimă pentru introvertiți
Mediul online, în general, oferă un oarecare confort introvertiților, dar personal brandingul digital nu e același lucru cu a fi prezent pe social media – folosind doar un nickname, fără poză de profil și cu interacțiuni fără efecte în lumea offline.
La început poate fi copleșitor să te expui chiar și online, cu identitatea ta, dar încearcă să o faci treptat, din ce în ce mai mult, astfel încât să ajungi în timp la un nivel confortabil pentru tine. Iar când o faci, folosește-te de autenticitatea, valorile și calitățile tale.
Construiește-ți prezența online. În era digitală, prezența online este extrem de importantă. Creează un profil online – în multe cazuri, pe rețeaua socială online LinkedIn s-ar putea să-ți găsești locul ca profesionist – care reflectă brandul tău personal și utilizează platformele de social media pentru a-ți promova ideile și proiectele.
Fii activ în comunități online care sunt relevante pentru interesele tale și implică-te în discuții care îți pot aduce valoare și te pot ajuta să-ți extinzi rețeaua de contacte.
7. Networkingul este la fel de important și pentru introvertiți
A face networking nu este ușor. Este un proces, unul care necesită multe resurse din partea unui introvertit, dar este și o abilitate.
Învață să fii confortabil să faci networking cu lejeritate. Pentru persoanele mai liniștite, retrase, sensibile sau introvertite, este o sarcină descurajatoare. Dar nu trebuie să fie așa. Cu puțin antrenament și un mindset corect, a face networking poate deveni chiar o activitate plăcută.
Începe cu medii mai mici și mai intime. Participarea la evenimente de networking cu mulțimi mari poate fi copleșitoare pentru un introvertit. Participă, în schimb, la întâlniri de grup mai restrânse sau evenimente tematice. Aceste medii mai puțin aglomerate îți vor permite să te simți mai confortabil și să ai mai multe oportunități de a te implica în discuții semnificative.
În plus, vestea bună este că nu trebuie să faci networking tot timpul, ci relativ rar.
Personal particip doar la evenimentele (unde se face și networking) de câteva ori pe an și consider că e suficient pentru acest moment. Sunt concentrat să dezvolt relațiile profesionale pe care deja le-am construit și să cunosc lideri din domeniul meu de activitate. De altfel, sunt oricând deschis la oportunități atunci când sunt abordat la evenimentele la care particip.
8. Prioritizează participarea la evenimente
„80% din succes este doar să fii prezent.” – Woody Allen
Fii prezent acolo unde trebuie să fii prezent. Fii prezent acolo unde se află publicurile tale țintă. Fii prezent acolo unde sunt oamenii pe care vrei să-i cunoști. Și nu în ultimul rând, fii prezent acolo unde vrei tu să te faci cunoscut.
9. Învață să fii un nod în rețeaua ta
A fi un nod în rețeaua ta înseamnă să ai un rol activ și important în conexiunile și relațiile tale. Ca un nod, ești punctul central de legătură între oameni și resurse și joci un rol esențial în sprijinirea și conectarea celor din jurul tău.
Tu îți cunoști rețeaua. Tu știi cine, ce nevoi are. Iar în acest sens poți face recomandări, poți face introducerile între oameni și poți facilita interacțiunea dintre ei.
Atunci când ești un nod, te poziționezi ca un facilitator și ca o persoană care aduce plus valoare de ambele părți.
10. Exersează și rafinează continuu
Personal brandingul este un proces continuu. Sigur nu îți vor ieși toate din prima așa cum îți dorești. Așa că exersează, testează mereu lucruri noi și rafinează ce funcționează pentru tine.
Așa cum un corp sănătos se menține prin disciplină, alimentație și exerciții fizice realizate regulat, și brandul personal va trebui să ți-l întreții mereu prin consecvență, activități prin care îți expui reușitele și experiența, și continui să te faci cunoscut în domeniul tău de activitate.
Dacă ești un profesionist sau antreprenor introvertit, s-ar putea să vrei să-ți depășești introversiunea, să ai succes în carieră sau în business și să câștigi mai mult. Ca să-ți vin în ajutor, te invit la un webinar gratuit premium, la care promit să-ți spun cel puțin 3 secrete prin care poți să-ți activezi SuperPuterile tale de Introvertit pentru a avea succes în carieră sau în business, indiferent de domeniul în care activezi.
Așadar, îți propun să ne dăm întâlnire la webinarul gratuit Premium, Cele 5 SuperPuteri subapreciate ale Introvertiților, în data de 6 iunie 2023, ora 20:00. Înscrie-te aici, notează-ți evenimentul în agendă, și hai să descoperi cum să reușești ca introvertit într-o lume construită pentru extrovertiți direct de la un introvertit care, în ciuda (sau datorită, după caz) caracteristicilor sale de personalitate predominante, a reușit să lucreze cu peste 4.000 de persoane.