Cum sa comunici eficient ca introvertit. Descopera 15 strategii si ponturi practice ca sa comunici cu rezultate Featured Image scaled

Cum să comunici eficient ca introvertit. Descoperă 15 strategii și ponturi practice ca să comunici cu rezultate

Unul dintre cele mai comune mituri despre introvertiți este că acestora le lipsesc abilitățile de comunicare. Că nu sunt buni comunicatori, că nu sunt sociabili și că nu sunt buni oratori. Totuși, a fi introvertit nu înseamnă altceva decât a avea o preferință pentru introspecție, lumea interioară și medii mai puțin stimulante.

Cu toate că există o corelație între tipul de personalitate și abilitățile de comunicare – așa cum reiese din multiple studii – a comunica eficient este o chestiune de practică.

Cu cât exersezi să comunici mai mult, cu atât vei fi mai bun la asta.

Dacă ești introvertit și vrei să-ți îmbunătățești abilitățile de comunicare, te asigur că poți să faci asta. Cel mai bun exemplu la nivel internațional este Barack Obama, unul dintre cei mai buni oratori contemporani; el este un introvertit care a dus până la capăt nu unul, ci două mandate de președinție în SUA, rol agreat ca fiind mai potrivit pentru extravertiți datorită complexității interacțiunilor la nivel înalt.

Ca introvertit, poate fi uneori (mai) dificil să comunici eficient – mai ales în grupuri mari de persoane sau cu persoane pe care nu le cunoști îndeajuns de bine. Recunosc că și eu am fost și încă sunt uneori în această situație.

Așadar, în acest articol de blog mi-am propus să-ți ofer o serie de 15 strategii și ponturi practice pentru a comunica mai bine, astfel încât să obții rezultate ca introvertit. Ca să fie mai simplu pentru tine, am împărțit aceste informații în funcție de contextul în care s-ar putea să te regăsești.

Cum sa comunici eficient ca introvertit. Descopera 15 strategii si ponturi practice ca sa comunici cu rezultate 0 scaled

Cum livrezi un discurs de nota 10 ca un introvertit

1. Pregătește, repetă, exersează

Un discurs îți poate crea un nivel ridicat de anxietate anticipatorie, fapt care n-ar trebui decât să te motiveze mai mult să-ți pregătești discursul dinainte. Creează o structură minimală, notează-ți ideile principale și pornește la drum cu finalul în minte. Întreabă-te mereu: „Cu ce mesaj aș vrea să rămână audiența mea în minte după ce-mi închei discursul?”.

După ce ți-ai pregătit discursul, indiferent că l-ai scris cuvânt cu cuvânt sau ai făcut doar o schiță, repetă-l de câteva ori. De obicei, recomandarea mea este să-l repeți de suficient de multe ori încât să știi bine conținutul, dar nu de atâtea ori încât să îl memorezi.

Un discurs memorat nu îți permite să fii spontan și să improvizezi. Pe de altă parte, atunci când știi exact ce mesaje vrei să transmiți, îți permiți să te adaptezi pe loc, să revii ușor la subiect dacă ești distras sau dacă trebuie să gestionezi situații imprevizibile.

Totodată, atunci când repeți, vei găsi metode să-ți optimizezi discursul.

Apoi, ultimul pas este să exersezi livrarea lui. Să exersezi înseamnă să simulezi cât de mult poți în condiții cât mai apropiate de realitate. Exersează în ținuta pentru ziua discursului, pe aceeași scenă (dacă este posibil), având în minte audiența ta; și nu ezita să-ți exersezi limbajul nonverbal care te va ajuta să-ți livrezi mesajele în felul în care-ți dorești.

2. Nu te raporta la standarde nerealiste pentru tine

„Într-un mod blând, poți zgudui lumea.” – Gandhi

Inamicul numărul unu al unui introvertit este perfecționismul. Iar dacă mai adaugăm și ruminațiile specifice, avem rețeta pentru un blocaj complet.

Indiferent dacă ești un vorbitor în public începător sau unul deja experimentat – ca de la un introvertit la altul –, îți sugerez să nu-ți stabilești standarde nerealiste pentru tine. Fii blând cu tine și determină succesul unui discurs în funcție de impactul pe care l-ai avut, modul în care mesajul tău a fost transmis către audiență și, respectiv, primit de către aceasta.

Fii blând cu tine, mai ales în situații în care ieși din zona de confort.

Cum sa comunici eficient ca introvertit. Descopera 15 strategii si ponturi practice ca sa comunici cu rezultate 1 scaled

3. Creează-ți o rutină ca să-ți gestionezi mai bine emoțiile specifice unui introvertit

Stresul și emoțiile dinaintea unui discurs te pot bloca, însă e important să nu te lași copleșit de ele: până și Andreea Esca are emoții înainte să intre live în emisiunile PRO TV. Emoțiile ne fac umani. Oamenii înțeleg când altcineva are emoții, mai ales când este în centrul atenției.

Ca introvertit, îți recomand să ai o rutină care să te ajute să te calmezi și să-ți gestionezi mai bine emoțiile. Aceasta poate fi reprezentată de câteva minute de liniște, de meditație, sau petrecute ascultând muzica preferată.

Înainte să susțin un discurs sau să particip la un eveniment cu miză mare, eu, personal, prefer liniștea de care am parte atunci când fac fie o scurtă plimbare pe jos, fie exerciții de respirație. Testează – și află care este rutina care funcționează cel mai bine pentru tine.

4. Folosește-ți calitățile de introvertit și practică ascultarea activă

Introvertiții se pot conecta ușor cu alți oameni, în special datorită abilității lor de a asculta activ cu ușurință. Folosește-te de această calitate și conectează-te cu audiența ta, cu câte o persoană pe rând.

Nu trebuie să fii energic și exuberant ca să captezi atenția unei audiențe. O poți face și prin contact vizual, pauze dramatice, un zâmbet, întrebări și răspunsurile pe care la dai la acestea.

Mulți mari oratori nu se simt intimidați de o sală plină ochi de oameni pentru că ei consideră că vorbesc cu câte o persoană pe rând; acesta este un truc util când vine vorba de public speaking: imaginează-ți că discursul tău se transformă într-o conversație pe care o porți cu câte o persoană din audiență pe rând.

Acordă atenție modului cum se schimbă percepția și emoțiile tale în momentul când începi să faci asta.

Cum sa comunici eficient ca introvertit. Descopera 15 strategii si ponturi practice ca sa comunici cu rezultate 2 scaled

5. Fii tu însăți/însuți

Și nu în ultimul rând, nu uita să fii tu. Ești unic pe această lume, iar unicitatea ta este un atuu cu ajutorul căruia poți modela felul în care livrezi un discurs.

Acceptă și asumă-ți tipul tău de personalitate – indiferent dacă ești introvertit sau extravertit –, și concepe un discurs și o metodă de livrare care ți se potrivește ție și stilului tău autentic.

Ca să reușești asta poți folosi:

  • Povești personale;
  • Exemple din viața ta din care ai învățat ceva;
  • Citate care te-au inspirat etc.

Cum să comunici și să te faci auzit în ședințe sau grupuri mici

1. Ca introvertit, e esențial să te faci auzit cât mai repede

Una din problemele introvertiților este că, în ședințe sau discuții de grup, întârzie să vorbească pentru că nu au pregătită fraza perfectă. Ca rezultat, introvertiții ajung să parcurgă și repete în mintea lor fiecare cuvânt pe care ar urma să-l rostească. Astfel, ezită să-și expună ideile și-n fața celorlalți deoarece le e teamă că nu vor avea claritate în vorbire.

Așa ajung, uneori, să amâne la infinit momentul în care se fac auziți – și ajung să piardă ocazii de a se face observați, de a câștiga oportunități și de a ieși în evidență în fața celorlalți. Le este teamă să fie în centrul atenției.

Dacă acesta este și cazul tău, e important să faci un efort. Atunci când te găsești în situația de a fi într-o ședință sau într-un grup restrâns, dă-ți silința să intri în conversație din timp, poate încă de la început.

În acest fel vei prinde curaj, îți vei face simțită prezența și îți vei spori șansele să fii inclus/ă în conversație încă de la început.

Cum sa comunici eficient ca introvertit. Descopera 15 strategii si ponturi practice ca sa comunici cu rezultate 3 scaled

2. Pregătește-te în avans, atunci când poți

Introvertiții sunt, în general, mai buni la a avea conversații 1 la 1. Folosește-te de această calitate în avantajul tău și pregătește-te pentru ședințe importante, astfel:

  • Discută în avans punctele pe care vrei să le atingi cu ceilalți participanți;
  • Prezintă-le ideile tale;
  • Cere-le părerea sau feedback direct. Oamenilor, în general, le place când li se cere părerea și le dai, astfel, ocazia să contribuie la succesul tău.

„Trage sforile” înainte, ca să elimini din incertitudine și să te simți mai încrezător în forțele proprii în momentul-cheie.

3. Refrazează, întreabă pentru clarificare, sumarizează

Un alt truc pe care îl poți folosi ca să te faci auzit este să adresezi întrebări. Întrebările te fac să pari interesat și implicat în subiectul discuției.

Întreabă despre neclaritățile pe care le ai. Întreabă dacă ceva nu ți pare suficient de bine explicat. Întreabă, sumarizând, în scop de clarificare.

  • Una din întrebări poate fi sub formă de „Deci să înțeleg că…”, ca mai apoi să refrazezi ce tocmai s-a spus, tocmai pentru a fi sigur că mesajul este clar pentru toată lumea.
  • Sau, o altă intervenție poate fi de sumarizare, ca de exemplu: „Deci, ca priorități până la următoarea întâlnire, avem de făcut următoarele:…”.
Cum sa comunici eficient ca introvertit. Descopera 15 strategii si ponturi practice ca sa comunici cu rezultate 4 scaled

4. Notează-ți ideile pentru mai multă claritate

Nu există nicio corelație între a fi cel mai bun vorbitor și a avea cele mai bune idei.” – Susan Cain

Știu că introvertiților le este uneori greu să vorbească până nu își aleg cu atenție cuvintele.

Un truc aici este să-ți notezi constant ce se discută, ca mai apoi să ai un reper vizual pentru atunci când ai un punct de adus în discuție.

Totuși, dacă ești un notetaker bun, ar trebui să eviți să stai doar cu ochii în notițe. La fel de important este să faci, din când în când, contact vizual cu participanții la ședință.

5. Experimentează să vorbești fără să știi exact ce vei spune

Și nu în ultimul rând, experimentează. Spune ceva fără să ai totul pregătit, fără să fi formulat dinainte în minte ce urmează să spui. Experimentează comportându-te ca un extravertit. Gândește cu voce tare.

Ca să minimizezi șansele de a te simți rușinat în cazul în care nu redai, din prima încercare, ideea în vorbire cu la fel de multă claritate precum ți-ai dori, iată o strategie pe care o poți folosi: menționează din capul locului că, la momentul de față, gândești cu voce tare.

Poți formula asta astfel:

  • „Mi-a venit o idee chiar acum și vreau să o împărtășesc cu voi…” ;
  • „Sper să nu mă înșel, dar…”;
  • „În timp ce vorbeați, mi-a venit un gând pe care vreau să îl spun cu voce tare…”.

Pune-te cât mai des în situații inconfortabile pentru tine – mai ales atunci când miza este mică. Experimentează, testează, vezi ce ți se potrivește și păstrează doar ce îți vine natural să faci.

Cum sa comunici eficient ca introvertit. Descopera 15 strategii si ponturi practice ca sa comunici cu rezultate 5 scaled

Cum să faci conversații 1 la 1 de calitate ca introvertit

1. Fii un maestru la a iniția o conversație

Inițierea unei conversații este cea mai grea parte pentru un introvertit. În toate cursurile și sesiunile 1 la 1 pe care le-am ținut pe subiectul comunicării, am reiterat un principiu:

Oamenii nu țin minte exact cum ai inițiat o conversație, ci mai degrabă cum s-au simțit după ce au încheiat-o.

Există șanse foarte mici să fii reținut după felul în care ai salutat sau în funcție de primele două-trei întrebări pe care le-ai rostit. De aceea, e important să-ncepi o conversație propriu-zisă.

Ca să-ți vin în ajutor să faci asta, am adunat aici câteva trucuri practice care să te ajute să-ți fie mai ușor să începi o conversație. Esențial este doar s-o începi. Nu lăsa ruminațiile și overthinkingul să te paralizeze.

La final, vei mai fericit dacă ai inițiat o discuție – chiar dacă ai făcut-o într-o manieră mai stângace – decât ai fi dacă nu-ți vei fi creat această ocazie. Dă-ți frâu liber să testezi și, într-un final, vei deveni un maestru în a iniția conversații.

2. Fii un artist atunci când trebuie să închei o conversație

O altă provocare pentru introvertiți este să încheie o conversație când subiectul nu mai este de interes, dacă energia lor a scăzut, sau dacă pur și simplu nu se mai simt confortabil în acea discuție.

Dacă pentru a iniția o discuție trebuie să fii un maestru, atunci când vine vorba de încheierea acesteia, trebuie să fii un artist. Să-ți faci o ieșire elegantă, subtilă, fără să jignești.

Iată mai multe opțiuni pe care le poți avea în vedere ca să reușești asta:

  • Poți să te scuzi – că urmează să mergi la bar, să dai un telefon, să saluți pe altcineva etc.
  • Poți să prezinți interlocutorul unei alte persoane.
  • Poți să spui că ți-a făcut plăcere să ai această conversație și că trebuie să pleci.

Dar ca să nu jignești, îți recomand să ții cont în permanență de următoarele două principii:

  • Fii onest. Dacă te scuzi pentru că trebuie să mergi să dai un telefon, mergi și dă un telefon. Nu minți.
  • Oferă ceva în loc. Da, închei conversația, dar oferă ceva în loc: o mulțumire pentru discuția interesantă, o carte de vizită, o propunere pentru a continua sau orice crezi că se potrivește momentului.
Cum sa comunici eficient ca introvertit. Descopera 15 strategii si ponturi practice ca sa comunici cu rezultate 6 scaled

3. Alege locația și canalul potrivit

Unele conversații ar putea fi doar un e-mail. Altele ar trebui purtate la telefon. Și, cu siguranță, există conversații care necesită prezență fizică, într-un loc liniștit, ferit de privirile curioșilor.

Așa că fă o scurtă evaluare, decide canalul cel mai potrivit și alege o locație adecvată. Ca introvertit, încearcă totuși să faci totul prin mesaje pe WhatsApp, e-mailuri sau orice altă modalitate de comunicare online funcționează cel mai bine pentru tine.

Mai mult, dacă ești introvertit, e important să n-ai foarte mulți stimuli în preajmă atunci când conversezi. Evită deci, pe cât posibil, conversațiile în holuri aglomerate, cafenele sau baruri gălăgioase, sau în centrul ringului de dans.

De altfel, cel mai adesea, la evenimentele de networking, introvertiții vor avea conversații interesante în colțurile mai retrase, acolo unde nu vor fi în centrul atenției.

4. Negociază și identifică rapid punctele comune

Conversațiile în doi sunt ca un dans. Un partener conduce, celălalt urmează. Iar rolurile se schimbă.

În dans, partenerii se mai calcă pe picioare: unul dintre cei doi vrea mai mult într-o direcție, în timp ce celălalt nu înțelege de ce.

La fel funcționează și dinamica unei conversații. Dar spre deosebire de cazul unui dans, subiectele sunt „muzica” care dictează de această dată.

Atunci când vrei să ai o conversație de succes, identifică din timp care sunt subiectele de interes pentru cealaltă persoană și care sunt punctele comune. Identifică pasiunile, hobby-urile, interesele – și vezi cum te poți tu raporta la acestea, dependent de lucrurile pe care le aveți în comun.

Altfel, unul din partenerii de conversație se va duce prea mult într-o direcție, iar celălalt nu-l va urma. Astfel, rezultatul va fi un dans nereușit – pe care nu ți-l dorești.

Cum sa comunici eficient ca introvertit. Descopera 15 strategii si ponturi practice ca sa comunici cu rezultate 7 scaled

5. Curiozitatea este arma secretă a introvertitului

„Pentru a fi interesant, fii interesat.” – Dale Carnegie

Probabil cea mai puternică tehnică pentru a avea o conversație de calitate este să adresezi întrebări deschise și potrivite contextului.

Ca introvertit îți va fi ușor să fii în modul de ascultare activă, îți va fi natural să fii cu adevărat interesat de ceea ce îți spune interlocutorul, să-i absorbi fiecare cuvânt și să-i observi limbajul nonverbal.

Nu ezita să-ți arăți curiozitatea și să adresezi întrebări deschise potrivite contextului, la care partenerul sau partenera ta de discuție să răspundă cu mai mult de „da” sau „nu”.

Dacă ești interesat să înveți (și mai multe) despre cum poți să comunici eficient în calitate de introvertit, îți recomand să arunci o privire peste programul Silent Performer – un program dedicat profesioniștilor și antreprenorilor introvertiți care vor să-și folosească la maximum SuperPuterile pentru a avea succes în carieră sau în business.

Tu ce alte strategii folosești ca să comunici eficient în calitate de introvertit?

Articole Similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *